Despre noi


Despărţită doar de un deal de Sibiu, la 10 km de fosta capitală culturală a Europei, se află localitatea Roşia. Aceasta, împreună cu alte 5 sate -Daia, Caşolţ, Cornăţel, Nou şi Nucet- formează comuna Roşia (Rothberg). Prima atestare documentară a localităţii Roşia - Rothberg are loc în anul 1327, tot în jurul acestui an fiind atestate pentru prima dată şi celelalte sate din regiune.

Şcoala Gimnazială Roşia (Structura Roșia) funcţionează într-o clădire construită în anul 1936 prin eforturile directorului Sărăţeanu Liviu, fiu al satului, clădire la care s-a mai adăugat un corp nou în anul 2007. Iar prima şcoală românească din Roşia a funcţionat într-o clădire ce aparţine bisericii ortodoxe din sat.

Şcoala Gimnazială Roşia este una dintre cele mai mari unităţi şcolare din judeţul Sibiu atât în ceea ce priveşte numărul de elevi, cât şi ca acoperire geografică. Astfel, în unitatea noastră vin zilnic 1000 de copii pe care încearcă să-i îndrume către un viitor mai bun 90 de cadre didactice care predau cu normă întreagă sau parţială. Cei mai mulţi copiii sunt înscrişi la structura Nou, în timp ce la Cornăţel sunt cei mai puţini, iar la Nucet nu mai exista populaţie de vârstă şcolară. Pe lângă programa normală, în cadrul Școlii Gimnaziale Roşia, în satul Roșia funcţionează şi o structură cu predare în sistem Waldorf. Structurile școlare din localitățile Roșia și Nou dau posibilitatea adulţilor care nu şi-au terminat studiile la timp de a se înscrie la programul A doua şansă. La structura Cornăţel nu funcţionează decât ciclul primar, din clasa a V-a elevii fiind transportaţi cu microbuzul şcolar la Structura Daia.


Prezent in categoriile: Despre noi,